Mașină din Germania în Elveția: procedura în opt pași

Parcul german de mașini second hand este cel mai mare din spațiul vorbitor de limbă germană, iar volumul în sine trage prețul în jos. La un model căutat, acolo stau una lângă alta zeci de mașini comparabile; în Elveția sunt adesea doar o mână. Vânzătorul dintr-o ofertă abundentă negociază altfel decât cel a cărui mașină este singura de felul ei în zonă.

Al doilea motiv ține de structura parcului. Motoarele diesel mari și kilometrajele mari sunt mai răspândite în Germania, în schimb tracțiunea integrală și cutia automată sunt mai rare și mai scumpe. Cererea în Elveția arată exact invers. Este o observație din ce se publică în anunțuri pe ambele părți, nu o lege a naturii — dar explică de ce tocmai break-urile cu motor mare și mașinile cu sarcină remorcabilă mare trec granița.

Ce nu spune prețul din anunț: între el și plăcuța elvețiană se află impozitul pe automobile (Automobilsteuer), taxa de import, transferul, inspecția și înmatricularea. Din 1 ianuarie 2024, taxa vamală nu mai este printre ele, dar importul trebuie să-l declari în continuare. Socoteala iese dacă diferența este mai mare decât această sumă — și la mașinile tinere, căutate aici, ea iese rareori.

Ordinea nu ține de gust. Fiecare pas presupune un document pe care l-a produs cel anterior, iar în două locuri nu există cale de întoarcere: fără declarare la graniță nu există decizie de taxare (Veranlagungsverfügung), iar fără decizie de taxare oficiul de circulație nu acceptă mașina.

Trei documente decid dacă înmatricularea este o formalitate la autorități sau o expertiză. Certificatul de conformitate — cunoscut în toată Europa ca COC — conține datele tehnice în formă standardizată, inclusiv valorile pentru emisii și zgomot. Zulassungsbescheinigung Teil I și Teil II (certificatul german de înmatriculare, părțile I și II) dovedește cui aparține mașina și ce s-a întâmplat cu ea până acum. Ultimul raport al Hauptuntersuchung (HU, inspecția tehnică periodică germană) arată ce a văzut ultima dată un inspector.

COC este punctul în care se decide soarta unui import. Dacă este anexat, inspecția în Elveția este o formalitate. Dacă lipsește, oficiul de circulație cere o dovadă proprie privind emisiile și zgomotul, iar aceasta este, după taxe, cea mai mare cheltuială individuală. Întreabă de el înainte de vizionare și cere să ți se trimită o fotografie — nu asigurarea că „sigur se află pe undeva”.

Abia apoi contractul de vânzare. Acesta ar trebui să consemneze că mașina se vinde pentru export în Elveția, cine o radiază, cine returnează plăcuțele și când trec actele și cheile. La cumpărarea de la dealer se adaugă întrebarea dacă factura indică TVA sau este emisă conform regimului marjei (Differenzbesteuerung) — de aceasta depinde dacă există ceva de recuperat.

O mașină care este importată în Elveția nu rămâne pe plăcuțe germane. Radierea se face la autoritatea germană de înmatriculare, iar ștampilele de pe plăcuțe sunt îndepărtate acolo. Cât timp asta nu s-a întâmplat, în țara de export continuă să curgă impozitul pe vehicul (Kfz-Steuer) și obligația de asigurare — este postul pe care cumpărătorii îl trec cel mai des cu vederea, pentru că apare abia după luni, ca debitare din cont.

Pentru drum există trei căi: o Kurzzeitkennzeichen germană (plăcuță de scurtă durată), o Ausfuhrkennzeichen (plăcuță de export) sau deloc plăcuță și, în schimb, o remorcă. Plăcuța de export este calea curată peste graniță, pentru că se emite explicit în acest scop și vine cu o asigurare valabilă în țara de destinație. Care variantă se potrivește în ce situație este explicat detaliat în articolul separat despre transfer.

Planifică drumul într-o zi lucrătoare și către un post vamal cu personal. Nu este un detaliu: cine trece seara sau duminica printr-o graniță fără personal nu are declarare, iar vămuirea ulterioară costă mai mult timp decât orice ocol.

Competent este Oficiul Federal pentru Vamă și Securitatea Frontierelor (BAZG). Declararea se face la intrare, la un post cu personal, cu mașina la fața locului. Se prezintă contractul de vânzare sau factura cu preț evidențiat, actele străine ale mașinii și actul tău de identitate. Cine importă pentru altcineva are nevoie în plus de o procură.

Rezultatul acestui pas este decizia de taxare (Veranlagungsverfügung), cunoscută în Elveția ca formularul 13.20A. Este documentul fără de care nu se mai poate continua: oficiul de circulație îl cere, iar fără el nu există plăcuțe. Mai are și un termen în care mașina trebuie să fie înmatriculată.

Programul posturilor vamale diferă mult, iar la trecerile mai mici nu este mereu cineva prezent. Un apel cu o zi înainte este cea mai ieftină parte din întregul import.

Două taxe devin scadente la import, iar ele nu se calculează după aceeași mărime. Este motivul pentru care nu pot fi estimate aplicând un procent la prețul de cumpărare. Taxa vamală, care se adăuga înainte ca a treia, a fost eliminată.

Ratele actuale pentru impozitul pe automobile și taxa de import le publică BAZG. Ele se schimbă, iar o cifră dintr-un ghid care este mai veche decât ultima schimbare este mai rea decât niciuna — cititorul calculează cu ea și greșește. Ce nu se schimbă practic niciodată este baza de calcul, iar aceasta este mai sus.

Calculează pentru tine în această ordine: prețul de cumpărare plus transportul până la graniță dă valoarea care contează. Taxă vamală nu se mai adaugă. Pe această valoare, impozitul pe automobile. Pe suma celor două, completată cu transportul mai departe până la locul de destinație din Elveția, taxa de import. Cine aplică în schimb un supliment forfetar la prețul de cumpărare subestimează regulat ultimul post, pentru că taxa de import se aplică la suma deja majorată.

Se adaugă taxele cantonale pentru inspecție și înmatriculare, precum și plăcuțele de control. Ele diferă de la un canton la altul; oficiul tău cantonal de circulație le enumeră.

Asigurarea de răspundere civilă trebuie să existe înainte de înmatriculare. Confirmarea merge electronic la oficiul de circulație; tu nu trebuie să prezinți nimic pentru asta, dar contractul trebuie să fie în vigoare, altfel programarea se anulează. Un apel la asigurător cu seria de șasiu este, de regulă, suficient.

La dovada privind emisiile și zgomotul se vede rentabilitatea pasului unu. Dacă există COC, de regulă sunt suficiente valorile din el. Dacă lipsește, oficiul cere o inspecție proprie, cu programare și taxă, iar la mașinile care nu au fost niciodată construite pentru piața europeană se ajunge la o expertiză individuală. Avantajul de preț al unui import de peste ocean dispare, de regulă, complet în acest punct.

Orice mașină importată este prezentată oficiului cantonal de circulație, indiferent cât de proaspătă este HU germană. O HU valabilă nu înlocuiește Motorfahrzeugkontrolle (MFK, inspecția tehnică periodică elvețiană). Competent este cantonul în care locuiește deținătorul, nu cel în care se află mașina.

La prezentare se aduc decizia de taxare, actele străine ale mașinii, COC și dovada asigurării. Se verifică starea tehnică conform prescripțiilor elvețiene — inclusiv puncte care în Germania nu joacă niciun rol, de exemplu execuția anumitor dispozitive de iluminat și anvelopele în dimensiunile înscrise.

Ca ordin de mărime pentru planificarea timpului: vămuirea într-o zi, programarea la oficiul de circulație, în funcție de canton și anotimp, în una până la patru săptămâni. Cu expertiză individuală, mai degrabă două până la trei luni. Este un ordin de mărime, nu o promisiune — primăvara programările sunt mai greu de obținut decât în noiembrie.

Trei situații fac dintr-o achiziție avantajoasă una scumpă. Prima este lipsa documentului COC, pentru că transformă inspecția dintr-o formalitate într-o expertiză. A doua este un avantaj de preț redus, calculat cu un supliment forfetar la prețul de cumpărare: taxa de import se aplică la o sumă care conține deja impozitul pe automobile și transportul, iar tocmai acest post îl subestimează suplimentul. O diferență mică se consumă astfel repede.

A treia este un defect care apare abia la Motorfahrzeugkontrolle. La o mașină cumpărată în propria țară se negociază cu vânzătorul; la un import stai cu mașina în țara de destinație, vânzătorul este în străinătate, iar contractul de vânzare exclude probabil garanția legală pentru vicii (Gewährleistung). O examinare de către un atelier independent înainte de cumpărare nu este, la un import, un lux, ci asigurarea împotriva exact acestui caz.

Și o situație în care socoteala iese aproape întotdeauna: o mașină mai veche, cu motor mare și dotare bogată, care se găsește din belșug în Germania și este căutată în Elveția. Acolo diferența de preț este mare, taxele sunt în valoare absolută mici, iar COC este anexat, pentru că mașina a fost construită pentru piața europeană.