Vânzarea în străinătate: export, numere, răspundere

La contractul de vânzare-cumpărare în sine se schimbă puțin: poți vinde o mașină oricui, iar contractul rămâne unul între două persoane fizice. Se schimbă trei aspecte practice — cum pleacă mașina, ce acte îi trebuie cumpărătorului în țara lui și când și cum se încheie înmatricularea ta.

Se adaugă un al patrulea, care iese la iveală abia când ceva merge prost: valorificarea pretențiilor peste granițe este anevoioasă. Un litigiu cu un cumpărător din vecinătate este neplăcut, un litigiu cu un cumpărător din altă țară este practic fără șanse dacă suma nu este mare. De aceea, plata și documentarea sunt aici și mai importante decât de obicei.

Cea mai mare diferență nu este însă între „în țară” și „în străinătate”, ci între „în interiorul pieței unice a UE” și „peste o frontieră vamală”. Pentru o vânzare din Germania în Austria se aplică altceva decât pentru o vânzare din Elveția în Germania, iar diferența este declarația vamală.

Dacă vinzi dintr-un stat membru al UE unui cumpărător din alt stat membru, nu există declarație vamală și nici export în sens vamal. Mașina este transferată, nu exportată. În practică, asta înseamnă: fără birou vamal, fără document de însoțire la export, fără cod tarifar — doar contractul, actele și întrebarea cum ajunge mașina la destinație.

Din punct de vedere fiscal, o vânzare între persoane fizice rămâne o vânzare între persoane fizice: nu evidențiezi și nu plătești TVA, pentru că nu ești comerciant. Nici cumpărătorul nu plătește impozit pe achiziție în țara lui, atâta timp cât este vorba de o mașină second hand — el plătește acolo doar taxele și contribuțiile aferente înmatriculării.

Excepția se numește „mijloc de transport nou” și este mai restrânsă decât ar sugera sensul obișnuit al cuvintelor: piața unică o definește prin două praguri, vechimea mașinii și kilometrajul ei. Dacă mașina se află sub ambele, achiziția este impozitată în țara de destinație, chiar și la o vânzare de la persoană fizică la persoană fizică. Ce praguri se aplică în fiecare caz afli de la Bundeszentralamt für Steuern (Oficiul Central Federal pentru Impozite din Germania), respectiv de la administrația fiscală a țării de destinație.

Elveția nu face parte din teritoriul vamal al UE. O mașină vândută de acolo într-un stat UE este exportată și, în țara de destinație, importată — cu declarație de ambele părți. Pe partea elvețiană este competent Bundesamt für Zoll und Grenzsicherheit (Oficiul Federal pentru Vamă și Securitatea Frontierelor), pe partea cealaltă administrația vamală a țării de import.

Pentru tine ca vânzător, asta înseamnă mai puțin efort decât pare, pentru că costurile importului îl privesc pe cumpărător, nu pe tine: taxele vamale, TVA-ul la import și eventualele taxe de înmatriculare se calculează în țara de destinație după valoarea mașinii și, în funcție de țară, și după capacitatea cilindrică, greutate sau emisiile de CO₂. Cotele actuale sunt publicate de administrațiile vamale și fiscale respective și se schimbă — de aceea aici nu apare nicio cifră.

Ce poți contribui tu este documentul pe care se bazează acest calcul: un contract de vânzare-cumpărare clar, cu preț, dată, numărul de identificare al vehiculului și ambele adrese. O hârtie scrisă de mână, fără serie de șasiu, îi creează probleme biroului vamal din țara de destinație, iar întrebările ajung la cumpărător, care ți le adresează apoi ție.

O înmatriculare în străinătate eșuează rar din cauza mașinii și des din cauza unui document lipsă. Actele de mai jos sunt cele cerute de autoritățile de înmatriculare — și pe care fie le ai, fie le poți obține dacă te ocupi din timp.

Lămurește chestiunea actelor înainte ca el să pornească la drum, nu la predare. Comanda unui nou certificat de conformitate la producător durează de ordinul săptămânilor, iar un cumpărător care a condus trei sute de kilometri ca să constate că îi lipsește tocmai foaia decisivă fie renunță, fie renegociază prețul.

Există trei căi, iar cumpărătorul ar trebui să le fi lămurit pe toate înainte de predare. Pe remorcă este cea mai simplă: fără înmatriculare, fără întrebări despre asigurare, fără discuții. Îl costă bani pe cumpărător, pe tine nimic.

A doua cale sunt numerele de export. În Germania, autoritatea de înmatriculare le eliberează pe durată limitată, pe baza dovezii de asigurare pentru perioada de valabilitate; în Elveția, plăcuțele vamale (Zollschilder) au un rol comparabil. Ambele sunt legate de anumite condiții și pe amândouă trebuie să le solicite cumpărătorul — de regulă personal și cu actele mașinii în mână.

A treia cale este cea mai riscantă: cumpărătorul pleacă cu numerele tale și promite să le trimită înapoi. Se întâmplă des și des iese prost. Cât timp plăcuțele sunt pe numele tău, tot pe numele tău sunt și prima de asigurare, taxa și orice contravenție — iar dintr-o altă țară nu recuperezi nici plăcuțele, nici banii.

Se încheie odată cu radierea, nu cu predarea. Aceasta este fraza pe care merită s-o citești de două ori când vinzi în străinătate, pentru că, spre deosebire de o vânzare în țară, cumpărătorul nu face nicio transcriere la autoritatea ta — el înmatriculează mașina în țara lui, iar autoritatea ta s-ar putea să nu afle niciodată.

De aceea, vânzarea peste graniță este situația în care radierea înainte de predare merită aproape întotdeauna. Predai plăcuțele, cumpărătorul se ocupă de remorcă sau de numerele de export, iar în momentul în care pleacă, nu mai ai nicio legătură cu mașina.

Dacă, în mod excepțional, predai mașina înmatriculată, atunci fă-o cu notificare de vânzare către autoritatea de înmatriculare, cu anunțarea asigurătorului chiar în aceeași zi și cu o copie a actului de identitate al cumpărătorului în mână. În Germania, Veräußerungsanzeige (notificarea de vânzare) este instrumentul care îți scoate numele din dosar; în Elveția, calea trece prin predarea plăcuțelor de înmatriculare.

Regulile sunt aceleași ca în țară, doar că presiunea timpului e mai mare, pentru că cumpărătorul a venit de departe și vrea să se întoarcă. Exact pe asta mizează multe tentative de fraudă cu legătură în străinătate: distanța creează motive pentru care ceva nu poate avea loc imediat.

În practică: o plată în spațiul european de plăți se face în euro, ca transfer obișnuit sau instant, iar transferul instant este cel care face posibilă o întâlnire sâmbătă după-amiaza. Plățile din țări din afara zonei euro durează mai mult și implică comisioane; cine anunță o astfel de plată ar trebui s-o fi inițiat înainte de întâlnire, nu în timpul ei.

Și, ca peste tot, o singură frază le susține pe toate: cheile și actele doar după ce întreaga sumă a intrat definitiv în contul tău, verificată în propria aplicație. Carvexia nu procesează plăți și nu păstrează bani în cont escrow — între tine și un cumpărător din altă țară nu există nimeni care să intervină.

Redactează contractul într-o limbă pe care o stăpâniți amândoi, iar dacă nu există una comună, într-o versiune bilingvă, cu textele unul lângă altul. Un contract pe care una dintre părți nu l-a citit pentru că nu-l putea citi este punctul cel mai slab în orice litigiu — iar argumentul acesta apare cu siguranță.

Ca și conținut, la punctele obișnuite se adaugă trei: adresa completă din străinătate a cumpărătorului, cu numărul actului de identitate, precizarea modului în care mașina părăsește țara și obligația expresă a cumpărătorului de a o înmatricula în țara lui și de a-ți trimite dovada înmatriculării. Ultimul punct te costă o frază și, la nevoie, te scutește de luni întregi de bătăi de cap.

Excluderea garanției legale o incluzi ca la orice altă vânzare între persoane fizice, cu cele două limite cunoscute: acoperă ce nu se știa, nu ce s-a ascuns, și nu te ajută în privința informațiilor pe care le-ai confirmat în mod expres. Ce lege se aplică contractului poate fi contestat la vânzările transfrontaliere — încă un motiv să structurezi tranzacția astfel încât după predare să nu mai fie nimic de lămurit.