Mașina electrică la munte: pasul și ce urmează după el

A ridica o masă la o anumită înălțime costă o energie care se poate calcula: masa înmulțită cu accelerația gravitațională și cu înălțimea. Este fizică fără joc. O tonă ridicată o mie de metri înseamnă aproximativ două și jumătate până la trei kilowați-oră de energie potențială — iar o mașină cu pasageri și bagaje cântărește mai multe tone.

În plus, sistemul de propulsie nu furnizează această energie fără pierderi. Motorul, electronica de putere și transmisia au un randament foarte bun, dar nu complet, iar bateria cedează la putere mare o parte sub formă de căldură. Necesarul real este deci peste cel calculat, cu atât mai clar cu cât se urcă mai abrupt și mai repede.

Și pe lângă aceasta continuă rezistența obișnuită la înaintare. Un pas de munte se urcă rareori repede, de aceea rezistența aerului este mică; rezistența la rulare rămâne. Urcarea domină socoteala atât de puternic, încât afișajul de consum arată valori care nu apar niciodată pe teren plat. Nu este un defect și nici un motiv de îngrijorare — este afișajul corect pentru un proces care se inversează imediat după aceea.

Ceea ce a fost investit la urcare se află sus în mașină sub formă de energie potențială. La coborâre se eliberează din nou. Un motor termic o disipă în frâna de motor și în frânele roților; un sistem electric returnează o mare parte din ea în baterie prin funcționarea ca generator.

Nu se întoarce totul. Drumul trece prin același lanț ca la urcare, doar invers: roată, transmisie, motor, electronică de putere, baterie. Fiecare etapă costă, iar bateria preia energia doar cu o putere limitată. Ca ordin de mărime se păstrează o parte bună — destul cât traversarea unui pas să coste, la bilanț, mult mai puțin decât lasă să se teamă urcarea.

Practic înseamnă: afișajul de consum de pe culmea pasului nu are nicio importanță. Contează valoarea din vale, pe cealaltă parte. Cine planifică o etapă alpină calculează de aceea cu diferența de nivel dintre start și destinație, nu cu suma tuturor urcărilor — aceasta din urmă ar fi socoteala pentru o mașină care își aruncă energia la coborâre.

Recuperarea are nevoie de loc în baterie. Dacă pachetul de baterii este plin, nu există unde să curgă energia — iar mașina reduce recuperarea, parțial sau complet. Atunci mai frânează doar frâna cu fricțiune, și asta tocmai pe o coborâre lungă și abruptă, cu o mașină grea.

De aici rezultă regula care la munte este mai importantă decât oricare alta: înainte de o coborâre lungă nu se încarcă complet. Cine se încarcă în vale, înainte de pas, lasă intenționat loc pentru energia care se întoarce pe partea cealaltă. Cât loc, rezultă din diferența de nivel și din masă — aceeași socoteală ca mai devreme, doar că aplicată de data aceasta coborârii.

Același efect îl produce frigul. O celulă rece nu are voie să fie încărcată cu curent mare, pentru că altfel se depune litiu metalic; sistemul de management al bateriei limitează de aceea recuperarea până când celulele ajung în intervalul de funcționare. O coborâre dimineața devreme, iarna, imediat după pornire, este deci al doilea caz în care frâna preia munca — și cel pentru care aproape nimeni nu este pregătit.

Fading-ul (scăderea eficienței frânelor la încălzire) este un fenomen al frânei cu fricțiune: plăcuțele și discurile se încing, frecarea scade, cursa pedalei se lungește. Cine frânează la coborâre electric ține frâna rece și o are la dispoziție din plin în momentul decisiv. Este cel mai mare avantaj de siguranță al unui sistem electric la munte și este rareori menționat.

Nu este fără limite. Și lanțul electric are o limită termică: motorul, invertorul și circuitul de răcire nu pot suporta oricât o coborâre foarte lungă și foarte abruptă, iar bateria se umple între timp. Dacă recuperarea scade dintr-unul dintre aceste motive, mașina trece munca frânei — fără avertisment prealabil, dar nu fără semne.

Răspunsul este același ca la orice alt vehicul și anume: mai încet. Cine începe o coborâre cu o viteză care ar putea fi menținută și fără recuperare nu are nicio situație de rezolvat. Iar cine urmărește afișajul vede scăderea puterii de recuperare înainte s-o simtă în pedală.

Densitatea stațiilor de încărcare urmează și la munte traficul, iar traficul trece prin văi. Pe culmea unui pas rareori se află ceva, într-o vale laterală adesea doar un singur punct, iar acesta poate fi inaccesibil iarna. Planificarea se orientează de aceea după localitățile din vale dinainte și de după traversare.

În plus, pasurile se închid sezonier, iar ruta ocolitoare trece atunci printr-un tunel sau printr-un transport pe tren al mașinii — cu altă lungime, altă înălțime și alt necesar de timp. Ce traseu este deschis publică administrația drumurilor din țara sau regiunea respectivă; este o informație valabilă de la o zi la alta și care nu își are locul în niciun ghid.

Iar temperatura scade odată cu altitudinea. O mașină care pornește din vale pe vreme blândă ajunge pe culmea pasului în îngheț — cu tot ce vine odată cu el: mai multă putere de încălzire, celule mai reci, recuperare limitată. Cine planifică etapa cu valorile din vale o planifică prea lungă.

În formula lucrului mecanic de ridicare, masa apare liniar. Cine face mașina cu o cincime mai grea are nevoie pentru aceeași urcare de o cincime mai multă energie — fără nicio excepție și fără vreun stil de condus care ar putea schimba ceva. Bagajele, cutia de plafon și ocuparea completă a locurilor contează aici mai mult decât oriunde altundeva.

La coborâre aceeași masă acționează în sens opus, dar nu simetric: returnează mai multă energie și umple bateria mai repede, astfel încât limita recuperării este atinsă mai devreme. Un ansamblu greu mașină-remorcă pe o coborâre lungă este de aceea exact cazul pentru care a fost inventată regula cu locul liber în baterie.

Iar iarna se adaugă lanțurile antiderapante sau echipamentul de iarnă. Ce este obligatoriu într-o țară, ce marcaj trebuie să poarte o anvelopă și de când se aplică obligația stabilește fiecare țară pentru sine și publică prin autoritatea ei rutieră. Pentru consum înseamnă pur și simplu: mai multă rezistență la rulare, etapă mai scurtă.

Drumul de munte este cazul în care o mașină electrică arată cel mai bine și cel mai rău, după cum te uiți la o parte sau la alta a traseului. Cine socotește cele două părți împreună obține o imagine liniștită — și o mașină care la coborâre își cruță frânele, în loc să le încingă.