Oferă cumpărare cu export: ce stabilesc dealerii

Un preț net îl cer, în esență, două grupuri. Primul este format din firme care deduc TVA-ul și au de aceea nevoie de o factură cu TVA evidențiată. Al doilea este format din cumpărători care scot mașina peste o graniță vamală, de pildă între Elveția sau Liechtenstein și UE ori din UE într-o altă țară terță. Pentru ei, taxa din țara vânzătorului este o poziție care poate dispărea la o livrare pentru export, în timp ce în țara de destinație se datorează taxa la import.

Ambele situații presupun că taxa poate fi evidențiată pe factură. La mașinile impozitate pe diferență, respectiv pe marjă, pe factură nu apare nicio taxă și, prin urmare, nu există niciun preț net pe care să-l poți indica. De aceea, pe Carvexia totul depinde de o bifă: prețul net și condițiile de export se pot indica doar la anunțurile unei firme de dealer, cu „TVA deductibilă”.

Prețul net îl introduci tu; Carvexia nu îl calculează. Trebuie să fie sub preț, apare sub preț ca informație de la dealer și se golește de îndată ce se schimbă prețul sau moneda — atunci îl introduci din nou. În interiorul UE, la mașinile second hand vândute clienților persoane fizice, întrebarea nu se pune de obicei deloc, pentru că taxa rămâne acolo unde a fost plătită. De aceea, acest articol vizează în primul rând vânzările peste o graniță vamală.

Pentru derulare există două modele obișnuite, iar în anunț alegi unul dintre ele. În primul, cumpărătorul plătește brut, iar tu îi rambursezi partea de taxă de îndată ce dovada de export a ajuns la tine. În al doilea, facturezi net și reții o garanție egală cu taxa, pe care o eliberezi după primirea dovezii.

Din punct de vedere economic, cele două duc la același lucru: până când dovada nu a ajuns, suma taxei rămâne la tine, iar dacă nu vine niciodată, o păstrezi, pentru că atunci datorezi tu taxa. Diferența ține de modul în care e prezentat lucrul cumpărătorului și de contabilitatea ta. Modelul net sună mai prietenos pentru cumpărător, fiindcă suma care se întoarce apare separat de la bun început. Cere însă ca prețul de cumpărare și garanția să fie ținute bine separate pe documente și în cont.

Ce factură emiți în ce model și cum înregistrezi o rambursare lămurești cu consultantul tău fiscal. Alegerea în sine ține de modul tău de lucru: alege modelul pe care firma ta îl poate derula de fiecare dată la fel și rămâi la el. Un cumpărător care compară doi dealeri se uită mai puțin la model și mai mult la dacă procedura este explicată.

În anunț indici cine declară exportul la biroul vamal: tu, ca dealer, cumpărătorul sau un agent vamal. Răspunsul contează mai mult decât pare, pentru că din declarație rezultă dovada de care depinde scutirea ta de taxă. Cine declară ține procedura în mână — și, odată cu ea, documentul.

Dacă declari tu sau însărcinezi un agent vamal, dovada ajunge acolo unde ai nevoie de ea. Ai grijă ca firma ta să figureze în declarație ca exportator, respectiv expeditor; în unele sisteme, de asta depinde cine poate prelua mai târziu documentul electronic. Asta costă efort sau taxa agentului, pe care o incluzi în preț ori o comunici deschis cumpărătorului.

Dacă declară cumpărătorul, depinzi de el: trebuie să depună corect declarația, să iasă printr-un punct de trecere cu personal și să-ți trimită documentul. Poate funcționa, dar îți pune riscul în mâinile cuiva care, după frontieră, nu mai are niciun motiv să se grăbească. În plus, cine are voie să figureze ca declarant este reglementat de dreptul vamal al țării de plecare, printre altele în funcție de domiciliu — întreabă biroul vamal de export înainte să oferi această variantă.

Dovada este un document oficial care atestă că exact această mașină a părăsit teritoriul vamal. În Germania este mențiunea de ieșire din procedura electronică de export, în Elveția decizia de taxare la export (Veranlagungsverfügung Ausfuhr) a Oficiului Federal pentru Vamă și Securitatea Frontierelor (Bundesamt für Zoll und Grenzsicherheit); alte state au documente corespunzătoare. Ce acte cere în plus legislația ta fiscală îți spune consultantul fiscal sau administrația fiscală. La mașini se aplică adesea reguli speciale: în Germania, de pildă, un cumpărător care ridică personal mașina trebuie să aibă reședința în străinătate, iar mașina trebuie scoasă definitiv din țară.

Dacă nu vine nicio confirmare — fiindcă cumpărătorul a trecut printr-un punct de trecere fără personal sau declarația nu a fost niciodată finalizată —, în UE există o procedură în care biroul vamal de export poate confirma ulterior ieșirea pe baza altor documente. Este laborioasă și nu se încheie în orice caz cu un document. Fără dovadă, livrarea rămâne supusă taxei, iar taxa o datorezi tu.

Termenul din anunț este promisiunea ta: în câte zile de la primirea dovezii rambursezi sau eliberezi garanția. Indică-l și respectă-l; fără indicație, pe pagina mașinii apare mențiunea că cumpărătorul ar trebui să-l stabilească în contract. Al doilea termen îl stabilești tu în contract: până când trebuie să ajungă dovada la tine și ce se întâmplă dacă nu vine — că garanția se reține atunci drept taxă, respectiv că nu se face nicio rambursare. Cât poți aștepta tu însuți dovada înainte să fii nevoit să virezi taxa îți spune consultantul fiscal.

Pe pagina mașinii, sub condițiile tale, sunt enumerate cele patru informații care trebuie trecute în scris în contractul de vânzare-cumpărare. Cumpărătorii văd acolo ce ar trebui să ceară — așa că cel mai bine le oferi tu înainte să întrebe. La acestea se adaugă punctele care te protejează: statul în care se exportă, termenul pentru dovadă, consecința dacă ea nu vine și obligația cumpărătorului de a-ți trimite documentul de îndată ce îl are. Un șablon pe care îl folosești la fiecare vânzare cu export scutește de discuții în ziua predării.

Contul merită o propoziție separată. Rambursarea se face în contul din care s-a plătit sau într-unul trecut în contract — nu într-unul comunicat ulterior prin e-mail. Un cont bancar schimbat printr-un e-mail este unul dintre cele mai cunoscute tipare de fraudă, iar o plată peste graniță se recuperează deosebit de greu.

Cele patru informații, așa cum apar pe pagina mașinii:

Un cumpărător din altă țară are nevoie, pentru export, import și înmatriculare la el acasă, de documente pe care le poți pregăti înainte să ajungă. Lămurește deci chestiunea actelor înainte de întâlnire: dacă lipsește certificatul de conformitate (COC), comandarea lui ulterioară la producător durează, iar un cumpărător care trebuie să vină a doua oară din această cauză renegociază prețul.

Cum ajunge mașina peste graniță — pe o remorcă, cu plăcuțe de export sau vamale, prin firmă de expediție — decide și organizează, de regulă, cumpărătorul. Pentru tine contează să iasă mașina printr-un punct de trecere cu personal, în timpul programului acestuia, pentru că altfel nu apare nicio dovadă. Spune-i asta explicit cumpărătorului; mulți se gândesc la import și uită de export.

Ce autoritate cere ce diferă de la țară la țară; esența este asemănătoare peste tot:

Limita promisiunilor tale este limita țării tale. Poți spune cu caracter obligatoriu ce se întâmplă în firma ta: prețul, modelul de tratare a taxei, termenul, actele, declarația. Ce se întâmplă în țara de destinație nu poți promite, iar o propoziție care sună a promisiune este citită într-un litigiu ca o promisiune.

În interiorul acestei limite merită, în schimb, să spui clar ce faci. Un dealer care își poate explica procedura în trei propoziții — așa merge taxa, așa se declară exportul, așa de repede rambursăm — pare mai de încredere unui cumpărător din străinătate decât unul cu prețul mai mic și cu vaga promisiune că „se rezolvă cumva”. În afara acestei limite nu promiți nimic: