Contractul de vânzare-cumpărare: ce intră în el și ce nu

În Elveția și în Germania, un contract de vânzare-cumpărare pentru o mașină se încheie fără o formă anume — o strângere de mână este suficientă din punct de vedere juridic. Se scrie totuși, dintr-un singur motiv: este dovada a ceea ce s-a convenit. Fără el, două amintiri stau mai târziu față în față, iar cea a vânzătorului și cea a cumpărătorului diferă cu siguranță.

De aici rezultă regula de bază pentru fiecare punct din contract: ce a fost spus doar verbal nu există, în caz de îndoială. Propoziția despre cureaua de distribuție schimbată recent, promisiunea de a trimite ulterior a doua cheie, asigurarea că mașina nu a avut niciodată un accident — toate acestea valorează ceva în contract și aproape nimic în afara lui.

Ambele părți semnează două exemplare identice, iar fiecare ia câte unul. Modificările ulterioare se consemnează pe ambele exemplare și se parafează de ambele părți. Sună greoi și, într-un litigiu, este diferența dintre un document și o afirmație.

Prima parte sună a formular și este partea la care eșuează majoritatea contractelor scrise de mână proprie. Ambele părți sunt menționate cu numele complet și adresa completă, iar ambele acte de identitate sunt consultate — nu din neîncredere, ci pentru că un contract cu o contraparte identificată incomplet nu poate fi pus în aplicare la nevoie.

Mașina se identifică prin seria de șasiu, nu prin numărul de înmatriculare. Numărul de înmatriculare se schimbă la schimbarea proprietarului, seria de șasiu rămâne. Ea figurează în certificatul de înmatriculare (Fahrzeugausweis în Elveția, Zulassungsbescheinigung în Germania) și pe mașină însăși, iar compararea celor două locuri durează un minut.

Kilometrajul se trece în contract cu data, și anume în formularea pe care vânzătorul o poate susține. „Kilometraj citit” este altceva decât „rulaj total real”: cine vinde o mașină din a doua mână nu cunoaște istoricul de dinainte de vremea lui și nu ar trebui să se prefacă că îl cunoaște. Această singură alegere de cuvinte a decis deja multe procese.

Prețul se trece în contract cu moneda, iar alături se consemnează cum și când se plătește. Această a doua indicație este adesea omisă și este cea mai importantă: lămurește dacă s-a plătit un avans, ce se întâmplă cu el dacă cumpărarea eșuează și de când mașina aparține cumpărătorului.

La o vânzare peste graniță se adaugă două puncte care trebuie lămurite din timp: în ce monedă se plătește și cine suportă costurile transferului. Ambele trebuie trecute în contract, fiindcă altfel se negociază în ziua predării între doi oameni care nu mai au timp.

O clauză de rezervă a dreptului de proprietate până la plata integrală îl protejează pe vânzător și se convine cu o singură propoziție. Este util mai ales când între semnătură și încasarea banilor trece timp — de pildă la un transfer care ajunge abia în ziua lucrătoare bancară următoare. Până atunci mașina rămâne la vânzător, iar aceasta este cea mai simplă protecție care există.

O asigurare expresă este o afirmație explicită despre o însușire a mașinii și mută riscul de la cumpărător la vânzător. Dacă nu corespunde realității, o excludere generală a garanției legale nu îl mai ajută pe vânzător — nu poți asigura expres ceva și, în aceeași suflare, să excluzi răspunderea.

De aceea, noțiunea „fără accident” este cea mai periculoasă din tot contractul, și anume pentru ambele părți. Nu este definită legal: pentru unul înseamnă nicio daună deloc, pentru altul nicio daună dincolo de o zgârietură neînsemnată. Cine o folosește ar trebui s-o explice în contract — de pildă ca „fără daune la piesele portante, în măsura în care vânzătorul are cunoștință”.

Pentru vânzător, formularea sigură este întotdeauna cea care își dezvăluie propriul nivel de cunoștințe, în loc să afirme un fapt. „În măsura în care este cunoscut” nu este o portiță, ci o descriere sinceră: cine vinde o mașină din a doua sau a treia mână știe despre perioada de dinainte doar ce scrie în acte.

Între persoane fizice, garanția legală poate fi exclusă, iar în practică aproape întotdeauna se întâmplă asta. Propoziția își are locul în contract, și anume într-o formă pe care ambii o înțeleg — nu ascunsă între două paragrafe despre accesorii.

Ce nu poate face această propoziție este la fel de important. Nu are efect împotriva unui defect pe care vânzătorul îl cunoștea și l-a trecut sub tăcere. Nu are efect împotriva unei asigurări exprese care figurează în același contract. Și nu are efect față de un consumator dacă vânzătorul acționează în realitate comercial — cine cumpără și revinde mașini în mod regulat este dealer, chiar dacă în anunț scrie „Vânzare privată”.

Pentru cumpărător nu rezultă de aici un motiv de ceartă, ci un motiv de grijă: excluderea este prețul pe care îl costă cumpărarea privată mai avantajoasă. Ea nu se compensează printr-o clauză mai bună, ci printr-o verificare înainte de cumpărare — o oră într-un service independent înlocuiește orice clauză pe care oricum nu o primești.

Contractul nu se încheie cu semnătura, ci cu predarea, iar aceasta se trece în contract cu data și ora. De la acel moment trece riscul: ce se întâmplă după — o lovitură de pietriș, o zgârietură la parcare, o defecțiune de motor pe drumul spre casă — suportă cumpărătorul, cu excepția cazului în care în spate se află un defect existent deja în germene înainte.

Se predă nu doar mașina, ci o listă, iar lista figurează în contract. Orice obiect care nu apare pe ea devine a doua zi subiect de discuție. Asta se aplică mai ales lucrurilor care nu se află în mașină: a doua cheie din sertarul din bucătărie, al doilea set de roți din pivniță, cablul de încărcare din birou.

La final, cele două puncte care rămân deschise după predare: radierea, respectiv reînmatricularea pe noul proprietar, și asigurarea. Ambele țări cer pentru înmatricularea pe noul proprietar o dovadă de asigurare, iar în ambele acoperirea vânzătorului nu se încheie automat cu vânzarea. Cine trece în contract un termen pentru reînmatriculare se scutește de amenzile care, între timp, curg pe numele lui.

Unele propoziții figurează în contracte pentru că figurează peste tot și nu produc niciun efect. „Văzut și plăcut” este cea mai cunoscută dintre ele: ca formulă unică acoperă cel mult defectele care se observă fără probleme la o vizionare — defectele ascunse și daunele trecute sub tăcere nu le cuprinde. Nu înlocuiește nici excluderea expresă, nici lista defectelor cunoscute.

La fel de puțin își are locul un drept de reziliere inventat, și la fel de puțin opusul lui. O cumpărare privată de mașină încheiată la fața locului nu cunoaște în niciuna dintre cele două țări un drept general de retragere — acesta există la anumite contracte la distanță și de finanțare, nu la cumpărarea în curtea vânzătorului. Cine vrea un drept de returnare îl convine explicit, cu termen și condiție.

Și, în fine: în contract figurează prețul care se plătește efectiv. O sumă trecută mai mică „pentru acte” îl dezavantajează mai întâi pe cumpărător, pentru că pretenția lui în caz de defect depinde de această sumă, și apoi pe ambii. Aceeași idee se aplică datelor despre mașină care sună mai bine decât sunt — contractul este documentul care se citește mai târziu împotriva celui care l-a scris.

Modele de contract gata făcute există la cluburi auto, organizații de consumatori și autorități din ambele țări și sunt un bun punct de plecare. Ce nu pot ele este să cunoască situația ta: un model nu conține lista defectelor tale cunoscute, nicio descriere a daunelor tale anterioare și nicio înțelegere despre a doua cheie, care încă lipsește. Aceste rânduri le scrii tu însuți și sunt partea care contează.

La o vânzare peste graniță merită o privire în plus: ce drept se aplică și unde s-ar da în judecată. Ambele se pot consemna în contract, iar la o mașină dintr-o clasă de preț mai ridicată sunt punctul în care o scurtă consultație juridică este mai ieftină decât alternativa.

Carvexia pune la dispoziție anunțuri și prețuri și nu participă la niciun contract de vânzare-cumpărare. Contractul se naște între cumpărător și vânzător, plata se face între ei, iar ce se aplică se găsește în hârtia lor și în dreptul țării în care se cumpără. Acest articol descrie ce, din experiență, trebuie să figureze în contract și nu înlocuiește consultanța juridică într-un caz concret.