Ce să ai în mașină — și ce cere legea unde circuli

O listă conține ce trebuie ținut în mașină. Este scurtă, este reglementată la nivel național și este controlată pe marginea drumului. Cealaltă conține ce ajută cu adevărat când se întâmplă ceva. Este mai lungă, nu o verifică nimeni și se suprapune cu prima mai puțin decât te-ai aștepta.

Împreună, cele două alcătuiesc o geantă care stă mereu în același loc. Restul acestui articol explică de ce această geantă nu rezultă dintr-o enumerare găsită pe internet, ci din două întrebări: prin ce țări circul și de ce are nevoie exact această mașină?

Există obiecte obligatorii într-o țară și nici măcar recomandate în țara vecină. Unele prevederi se aplică doar vehiculelor înmatriculate în țara respectivă, altele oricărui vehicul de pe drum — această diferență este cea care îi surprinde cel mai des pe călători. Iar unele se aplică doar într-un anotimp sau doar pe tronsoane marcate cu indicatoare.

Ce fel de obiect este cerut undeva se poate enumera; care dintre ele se aplică pe ruta ta, nu. Hotărâtoare este autoritatea rutieră sau automobil clubul din țara respectivă — și anume pentru fiecare țară prin care circuli, inclusiv pentru cea pe care doar o traversezi. O țară de tranzit contează în întregime.

Controlul are loc pe marginea drumului, iar un obiect lipsă poate opri drumul chiar acolo unde lipsește. Cuantumul amenzii este aici cea mai puțin interesantă mărime: se schimbă, diferă și este aproape întotdeauna mai mic decât ceea ce costă o călătorie întreruptă.

Această listă nu figurează în nicio reglementare și este cea care contează. Ea răspunde la trei situații: ești pe marginea drumului în întuneric, aștepți mai mult decât ai crezut sau trebuie să documentezi ceva. Tot ce conține este mic, ieftin și stă ani întregi nefolosit.

Două lucruri dintre acestea sunt subestimate în mod constant. Primul este o lanternă cu baterie proprie — telefonul este, tocmai în situația în care ai nevoie de lumină, aparatul a cărui baterie o economisești pentru apel. Al doilea este hârtia: numerele asistenței rutiere, ale poliței de asigurare și ale asigurătorului, tipărite, pentru că un telefon descărcat nu știe numere.

Există o a treia categorie, care nu poate apărea în nicio listă generală, pentru că arată diferit pentru fiecare vehicul. Este cea la care se blochează o depanare: scule care aparțin mașinii și date valabile doar pentru această mașină.

Punctul pe care aproape toată lumea îl trece cu vederea: ochiul de remorcare. La mașinile moderne este o piesă care se înșurubează, se află într-un anumit loc, iar locașul pentru ea este ascuns în spatele unui capac din bara de protecție, pe care trebuie să-l cunoști. Caută-le pe amândouă o dată, pe uscat, nu pe banda de urgență.

Racletă pentru gheață și o perie care ajunge până pe plafon — zăpada de pe plafon ajunge pe parbriz la prima frânare puternică, iar în multe țări un vehicul care nu a fost curățat este în mod expres interzis. La asta se adaugă spray de dezghețare, mănuși și, acolo unde chiar ninge, o lopată mică.

Lanțuri antiderapante are nevoie cine circulă în regiuni în care pot fi impuse. Mai important decât să le ai este exercițiul: lanțurile se montează o dată acasă, pe uscat, la lumina zilei, în liniște. Prima dată pe întuneric, la o pantă, cu un șir de mașini în spate, este momentul nepotrivit ca să înveți.

Și lichidul de parbriz: trebuie amestecat pentru temperatura la care circuli efectiv, nu pentru cea de acasă. O instalație de spălare înghețată este iarna o problemă de vizibilitate, nu de confort — un văl de sare pe parbriz, cu soarele jos în față, ia vizibilitatea complet.

Orice obiect greu din habitaclu care nu este fixat devine un proiectil la o frânare de urgență. Asta se aplică stingătorului care se rostogolește liber în portbagaj, la fel ca sculelor din zona pentru picioare. Într-un break sau SUV cu scaunele rabatate nu există niciun perete despărțitor între încărcătură și capete — acolo este locul unei plase sau al unei grile despărțitoare.

În mașină nu au ce căuta nici recipientele sub presiune și tot ce suportă prost căldura: spray-uri și brichete într-un vehicul care stă la soare și acumulatori care se încălzesc în habitaclul unei mașini fierbinți. O mașină la soare devine clar mai caldă decât aerul de afară, și asta ore în șir.

Și două lucruri din motive care nu au legătură cu tehnica. Cheia de rezervă nu călătorește niciodată în mașină. Iar documentele care indică o adresă, împreună cu telecomanda porții de garaj în același vehicul, sunt o invitație — cine le separă separă și riscul.

O geantă, mereu în același loc, verificată de două ori pe an — cel mai bine atunci când oricum se schimbă roțile. Asta este tot trucul: verificarea se leagă de o dată care există oricum și de aceea nu este sărită.

Se verifică lucrurile cu dată: trusa de prim ajutor, sticla cu sigilant a kitului de reparare pene, stingătorul, bateriile din lanternă și din powerbank. Și pixul din torpedo, care după doi ani de căldură cu siguranță nu mai scrie.

Înainte de o călătorie în străinătate se răspunde la trei întrebări, pentru fiecare țară de pe traseu: Ce trebuie să iau cu mine? Ce nu am voie să iau sau să folosesc — unele țări interzic detectoarele de radar, altele restrâng utilizarea unei camere video de bord (dashcam). Și ce rovinietă, ecuson sau soluție de taxare am nevoie și unde este punctul oficial de eliberare?

Aceste trei întrebări costă împreună un sfert de oră înainte de plecare. Răspunsurile se obțin de la autoritățile și clubul automobilistic din țările respective — sunt singura sursă care se actualizează odată cu schimbarea unei prevederi.