O mașină moștenită: păstrezi, transferi sau vinzi

În Germania și în Elveția, patrimoniul trece de la sine asupra moștenitorilor la data decesului, fără ca cineva să trebuiască să semneze ceva. Dacă sunt mai mulți moștenitori, mașina le aparține în comun, ca o comunitate de moștenitori (Erbengemeinschaft): nu fiecăruia o cotă din vehicul, ci tuturor împreună întregul. De aceea o pot vinde, dona sau transfera unuia dintre ei, în principiu, doar împreună.

În Austria lucrurile stau altfel: patrimoniul trece asupra moștenitorilor abia prin Einantwortung (predarea succesiunii), la sfârșitul procedurii succesorale. Până atunci aparține masei succesorale. Cine a depus o declarație de acceptare a moștenirii (Erbantrittserklärung) poate cere de la notarul care conduce procedura în calitate de comisar judiciar o confirmare oficială (Amtsbestätigung) care atestă împuternicirea sa de reprezentare. Alte țări au reguli proprii; de regulă se aplică dreptul succesoral al statului în care a locuit ultima dată persoana decedată.

Dacă a fost desemnat un executor testamentar (în Elveția, Willensvollstrecker), acesta poate dispune singur de vehicul, în limitele mandatului său. Asta simplifică multe și înseamnă pentru un cumpărător: nu orice moștenitor are voie să vândă, și nu oricine are voie să vândă este moștenitor.

O avertizare își are locul la început, pentru că mai târziu nu se mai poate repara: cine nu a decis încă dacă acceptă moștenirea nu ar trebui nici să vândă mașina, nici să o folosească pentru sine. Astfel de acte pot fi socotite acceptare a moștenirii și pot închide posibilitatea de a renunța la o moștenire cu datorii mai mari decât averea. Termenele pentru renunțare sunt scurte și diferă de la o țară la alta; ele sunt indicate de instanța competentă în materie succesorală sau de autoritatea competentă.

Asigurarea nu încetează odată cu decesul deținătorului; contractul continuă inițial, iar primele se suportă din masa succesorală. Anunță totuși decesul asigurătorului din timp, împreună cu întrebarea cine are voie să conducă vehiculul până la clarificare. Multe polițe sunt adaptate unui anumit cerc de șoferi, iar cine nu face parte din el conduce, poate, împotriva condițiilor contractuale — ceea ce costă bani în caz de daună.

Vehiculul rămâne înmatriculat inițial pe numele persoanei decedate. Autoritățile cer ca schimbarea deținătorului să fie declarată de îndată ce vehiculul trece în alte mâini; pentru perioada intermediară, cea mai curată soluție este ca mașina să fie parcată. Dacă ea nu este folosită mai mult timp, o scoatere temporară din circulație economisește impozitul și asigurarea: în Germania, scoaterea din uz (Ausserbetriebsetzung) la autoritatea de înmatriculare, în Elveția, depunerea plăcuțelor de înmatriculare la oficiul de circulație rutieră (Strassenverkehrsamt), în Austria, radierea (Abmeldung). După aceea vehiculul nu mai are voie să stea sau să circule pe drumurile publice; este nevoie de un loc pe teren privat.

Înainte de scoaterea din circulație, din mașină trebuie luat ce nu va mai găsi nimeni mai târziu: actele din torpedou, carnetul de service, cheia de rezervă, permisele de parcare, telecomanda porții de garaj. Dacă vehiculul era conectat la un cont la producător, legătura poate fi de obicei ruptă prin serviciul pentru clienți al acestuia, cu certificatul de deces și dovada calității de moștenitor.

Cine acționează ca moștenitor trebuie să poată dovedi că are dreptul să o facă. Autoritatea de înmatriculare, asigurătorul, banca și cumpărătorul întreabă același lucru: cine a murit, cine moștenește și cine acționează pentru cine? Certificatul de deces răspunde la prima întrebare, actele vehiculului arată despre ce vehicul este vorba, iar pentru celelalte două există, în funcție de țară, documente diferite.

Ce document acceptă o instituție în cazul concret spune ea însăși; întreabă înainte, în loc să te prezinți la ghișeu cu actul greșit. Și socotește că o dovadă a calității de moștenitor durează. Cine plănuiește vânzarea din timp o solicită din timp.

Dacă un moștenitor vrea să păstreze mașina, ceilalți trebuie să fie de acord, iar valoarea vehiculului se ia, de regulă, în calcul la partajul moștenirii. Acesta este momentul în care o valoare ușor de justificat previne disputele: o valoare de piață dedusă din anunțuri comparabile — același model, an de fabricație asemănător, rulaj similar, prețuri cerute, cu o reducere pentru marja de negociere — sau, la un vehicul de valoare, evaluarea unui expert. O valoare stabilită la ochi este un motiv tipic pentru care o înțelegere se destramă mai târziu.

Transferul se face la autoritatea de înmatriculare, respectiv la oficiul de circulație rutieră, ca la o cumpărare: actele vehiculului, dovada calității de moștenitor, acordul comoștenitorilor, actul de identitate și o dovadă a asigurării noului deținător, care astăzi ajunge de obicei electronic la autoritate. Dacă înainte este scadentă o inspecție tehnică depinde de data ultimei inspecții și de regulile țării sau ale cantonului; autoritatea îți spune, înainte să programezi o dată.

Asigurarea se transferă pe noul deținător sau se încheie una nouă, în funcție de caracteristicile acestuia. Dacă bonusul pentru lipsa daunelor al persoanei decedate poate fi transferat, decide asigurătorul după condițiile sale; unii permit acest lucru pentru rude apropiate care au condus dovedit și ele vehiculul. Întrebarea costă un telefon. Iar un vehicul care a stat luni întregi are nevoie, înainte de prima călătorie mai lungă, de o privire asupra bateriei, anvelopelor, frânelor și lichidelor.

Dacă vehiculul este înmatriculat în străinătate, se adaugă o a doua ordine juridică: transferul sau radierea trebuie făcute acolo, cu dovezile pe care autoritatea de acolo le recunoaște, iar importul în țara ta urmează regulile obișnuite. Unele administrații vamale cunosc înlesniri pentru bunurile moștenite; dacă se aplică unui vehicul și în ce condiții, spune administrația vamală a țării de destinație, în Elveția Oficiul Federal pentru Vamă și Securitatea Frontierelor (Bundesamt für Zoll und Grenzsicherheit).

Se vinde în numele tuturor moștenitorilor, și așa trebuie să scrie și în contract: toți ca vânzători, sau o singură persoană ca vânzător, cu o procură scrisă din partea celorlalți, atașată contractului. Un cumpărător care vrea să transfere vehiculul pe numele său are nevoie de acest lanț fără goluri. Dacă lipsește o verigă, rămâne blocat la autoritate, iar un comoștenitor ocolit poate contesta vânzarea.

Înainte de vânzare trebuie stabilit cine face vizionările, care este prețul minim și în ce cont intră prețul de cumpărare. Cel mai curat este un cont al succesiunii sau unul stabilit în scris de toți moștenitorii. Numerarul dat unui singur moștenitor este varianta care trezește cel mai ușor neîncrederea între moștenitori.

În anunț și în contract se aplică o regulă care îi privește în mod special pe moștenitori: scrie doar ce știi sau poți dovedi. Dacă mașina este fără accident, dacă s-a schimbat cureaua de distribuție, cât de regulat a fost dusă la service — după un deces, adesea nimeni nu mai știe exact, iar o declarație categorică făcută din necunoaștere obligă totuși. Mai bine „conform carnetului de service” sau „conform facturii din …”, iar acolo unde nu există nicio dovadă, mențiunea expresă că vânzătorii cunosc trecutul doar din documentele existente.

Pe Carvexia, un vânzător răspunde în anunț la întrebări fixe despre mașină, de exemplu despre ultima revizie cu dovadă, despre defectele cunoscute sau dacă există o finanțare în derulare. La fiecare dintre aceste întrebări, „Nu știu” este un răspuns prevăzut — pentru moștenitori adesea cel sincer, iar pentru cumpărători o informație mai clară decât o frază care promite mai mult decât poate ști cineva. Cumpărătorii văd răspunsurile ca declarații ale vânzătorului, neverificate.

Datoriile fac parte din succesiune la fel ca averea. Un credit auto care este încă în derulare la momentul decesului trece, de aceea, asupra moștenitorilor, iar banca își păstrează garanția constituită asupra vehiculului — în Germania, de regulă, certificatul de înmatriculare partea a II-a (Zulassungsbescheinigung Teil II), în Elveția, după caz, o rezervă a dreptului de proprietate înscrisă (Eigentumsvorbehalt). Verifică mai întâi dacă odată cu creditul s-a încheiat o asigurare pentru soldul restant (Restschuldversicherung); ea poate prelua suma rămasă, integral sau parțial, în caz de deces. Răspunsul se află în contractul de credit sau vine de la bancă.

Dacă vehiculul trebuie vândut, se aplică aceeași ordine ca la orice mașină finanțată: se solicită în scris de la bancă suma de rambursare anticipată; cumpărătorul plătește această sumă direct băncii, iar restul moștenitorilor; banca eliberează documentul sau își dă acordul; abia apoi trec vehiculul și actele. Faptul că există o finanțare în derulare trebuie menționat în anunț de la început.

O mașină în leasing nu face parte din succesiune, ci aparține societății de leasing; în succesiune intră contractul. Moștenitorii nu o pot vinde. Multe condiții de leasing reglementează expres cazul decesului, de exemplu cu un drept de încetare anticipată, iar unele societăți de leasing permit unui moștenitor să intre în contract dacă trece de verificarea lor. Ce căi există — returnare, achitare anticipată, preluare — spune societatea de leasing. Întreab-o din timp, pentru că ratele și asigurarea continuă să curgă până se găsește o soluție.