Predarea dosarului mașinii către cumpărător

Un dosar al mașinii nu este un formular, ci tot ce dovedește istoria unei mașini. Are trei părți clasice: actele de înmatriculare, fără de care mașina nu poate fi înmatriculată pe numele noului proprietar; dovezile privind întreținerea, reparațiile și inspecțiile; și cheile, împreună cu accesoriile care aparțin mașinii. La mulți se adaugă o a patra parte, care nu este arhivată nicăieri: termene, kilometraje și notițe într-o aplicație sau într-un cont.

Pentru cumpărător, dosarul este diferența dintre o mașină pe care o cunoaște și una pe care abia trebuie s-o cunoască. Cu factura de la ultima schimbare a curelei de distribuție își planifică următoarea; fără ea, o face imediat, pentru siguranță. Pentru tine, dosarul este dovada a ceea ce ai știut și ai spus la vânzare.

Alcătuiește-l înainte de vânzare, nu în ziua predării. Cine observă la sortare că lipsește un raport de inspecție mai poate procura o copie; cine observă abia la cumpărător, negociază.

Odată cu mașina se predau actele care țin de mașină, nu cele care țin de tine. Ce acte de înmatriculare primește exact cumpărătorul și în ce stare depinde de țară și de faptul dacă radiezi mașina în prealabil; cea care face autoritate este informația primită de la autoritatea de înmatriculare. Pentru restul, granița este de cele mai multe ori clară.

Din tot ce se predă, păstrezi o copie sau o fotografie. Nu din neîncredere, ci pentru că o întrebare a cumpărătorului, după luni de zile, primește mai ușor răspuns dacă poți verifica ce ai predat. Ceea ce s-a predat trebuie, de asemenea, consemnat în procesul-verbal de predare, iar numărul de chei și în contractul de vânzare-cumpărare. Ceea ce ai promis anterior, de exemplu în declarațiile vânzătorului, ar trebui să se afle efectiv pe masă la predare.

Cine și-a ținut mașina în „Mașinile mele” pe Carvexia are acolo o parte din dosar în format digital: anul de fabricație, combustibilul, motorul, seria de șasiu (VIN), kilometrajul, următoarea inspecție tehnică și următoarea revizie după dată sau după kilometri, plus notițe. Aceste date i le poți da cumpărătorului cu „Predă cumpărătorului”, de la mașina ta.

Alegi câmp cu câmp ce se predă. Marca și modelul sunt întotdeauna incluse, numărul de înmatriculare niciodată: aparține ție, nu mașinii, iar în Elveția, de exemplu, rămâne oricum la deținător. Restul îl bifezi. Seria de șasiu îi trebuie cumpărătorului pentru piese și pentru întrebări adresate producătorului; data următoarei revizii, ca să nu fie nevoit să ghicească; iar kilometrajul, dacă se potrivește cu ce scrie în contract.

Ceea ce predai sunt declarațiile tale. Carvexia nu le verifică, iar ele nu fac parte din contractul de vânzare-cumpărare; așa scrie la crearea linkului, și așa citește cumpărătorul: „Date de la proprietarul anterior, neverificate, nu fac parte din contractul de vânzare-cumpărare.” Ceea ce trebuie să fie valabil contractual, de exemplu kilometrajul la predare, trebuie, prin urmare, să figureze oricum în contract.

Notițele se predau numai cu o bifă proprie, iar asta are un motiv. Într-un câmp de notițe se adună de-a lungul anilor ceea ce ai vrut să reții: numărul de telefon al service-ului, numele mecanicului, un deviz pe care nu l-ai acceptat niciodată, uneori numărul de înmatriculare. Tot ce scrie acolo, cumpărătorul vede.

Citește, așadar, notițele integral înainte de predare și întreabă-te la fiecare rând dacă îl ajută pe cumpărător la întreținere. „Ulei numai cu aprobarea din carnetul de service” ajută. „Roțile de iarnă sunt depozitate la garajul din sat, bonul de depozitare e în torpedou” ajută și ele. „Factură încă neachitată” nu ajută pe nimeni. Dacă în notițe apare un defect pe care nu l-ai menționat în anunț sau în contract, problema nu este notița, ci contractul: menționează-l acolo.

Dacă nu ești sigur, lasă notițele deoparte și scrie-i direct cumpărătorului cele două-trei puncte care contează cu adevărat. Ce a preluat o dată, nu mai poți lua înapoi.

După bifare, creezi un link de predare. Îl poți copia sau salva ca cod QR și printa. Locul firesc este contractul de vânzare-cumpărare sau procesul-verbal de predare: o foaie în plus în dosar, iar cumpărătorul o deschide acasă.

Cumpărătorul deschide linkul, se conectează și preia datele în propriul cont, la „Mașinile mele”. Acolo găsește piese potrivite cu un clic și poate primi reamintiri prin e-mail pentru termenele de inspecție și de revizie înregistrate. La mașină rămâne consemnat de unde provin datele: de la proprietarul anterior, preluate la o anumită dată, neverificate.

Câteva reguli fac linkul suficient de sigur pentru scopul lui. Poate fi folosit o singură dată și este valabil 30 de zile; data exactă a expirării este afișată la link. Îl poți retrage, iar un link nou pentru aceeași mașină îl înlocuiește pe cel vechi. Oricine are linkul vede datele partajate. De aceea, dă-l mai departe abia după ce contractul este semnat, nu unui interesat, ca să arunce o privire.

Dacă anunțul tău este legat de o mașină din „Mașinile mele”, de exemplu pentru că l-ai creat de acolo, Carvexia te întreabă, la marcarea ca vândută, ce să se întâmple cu ea: să creeze linkul de predare, să oprească reamintirile sau să elimine mașina din „Mașinile mele”. Toate trei sunt utile, cel mai bine în această ordine.

Reamintirile le oprești în orice caz. Altfel, anul viitor vei primi un e-mail despre inspecția tehnică a unei mașini care nu mai este a ta. Dacă elimini mașina, dispar din contul tău și datele, termenele și notițele ei; un link de predare deja creat rămâne totuși valabil.

Linkurile deschise pentru mașini care nu mai sunt în lista ta le găsești la „Linkuri de predare deschise”. Ele sunt valabile până expiră sau până sunt folosite. Dacă după câteva zile cumpărătorul nu a preluat nimic, întreabă-l; dacă nu mai are nevoie nimeni de link, retrage-l. Iar copiile actelor pe care le-ai păstrat le pui lângă contractul de vânzare-cumpărare și procesul-verbal de predare, acolo unde le vei găsi și peste un an.